Horoscop lunar mai 2024 Taur. Încă de când Jupiter s-a mutat în semnul tău, în mai anul trecut, ai simțit că urmează o perioadă esențială pentru dezvoltarea ta. Ei bine, cu Uranus, Jupiter (o parte din lună), Mercur, Venus și Soarele în semnul tău, această perioadă e copleșitoare pentru dezvoltarea ta. Poți deveni cine îți dorești să fii dacă îți permiți să ai încredere în tine. Folosește Luna Nouă în semnul tău (7 mai) ca să manifești un vis și să stabilești în mod conștient ce va urma. Renunță la ce nu te mai definește, începe un ciclu nou, în care cel mai bine e să te simți confortabil cu tine. Jumătatea lunii aduce un puseu de gândire negativă și câteva griji, dar apelând la rutina care te împlinește vei jongla cu orice și vei observa că ești altul/a, mai bun/ă, la capătul tunelului. Trecerea lui Jupiter în Gemeni (25 mai) aduce mai multă liniște: ce e mai greu a trecut, urmează să beneficiezi de rezultatele muncii tale.