Nu îl mai arunca niciodată! Beneficiile fantastice ale sâmburelui de avocado

Nu îl mai arunca niciodată! Beneficiile fantastice ale sâmburelui de avocado

Ramona Jurubita

Arborele de avocado se găsește în Mexic și Columbia de aproximativ șapte mii de ani, iar avocado este un fruct care a început să apară tot mai des și pe mesele românilor, mai ales integrat în mic-dejunuri aspectuase și delicioase. Cei mai mulți îl consumă în salate sau transformat în pastă și pus pe o felie de pâine, cu un ou deasupra. Este extrem de hrănitor și bogat vitamine precum A, C, D, E, K, B6, B12. De asemenea, este o sursă de grăsimi bune și asigură 25% din doza zilnică recomandată de vitamina C. El conține și minerale printre care se află: calciu, fier, potasiu și magneziu.

Știai că și sâmburele lui poate fi consumat și aduce o grămadă de avantaje organismului tău? Probabil și tu ai făcut greșeala să arunci sâmburele acestui fruct, fără să te gândești că îl poți integra în smoothie-uri și salate sau că îl poți măcina ca să îl folosești ca decor pentru alte preparate.

Persoană care ține în mână un avocado tăiat pe jumătate

Pudra din sâmbure de avocado este comestibilă și aducătoare de beneficii pentru sănătate, dar poate fi folosită și în industria cosmetică pentru că ajută la reducerea mătreții. În interiorul acestei semințe se află un lichid alb care în contactul cu aerul devine roșu-maroniu și nu este comestibil.
În timpul cuceririi spaniole, oamenii au folosit lichidul din sâmburele de avocado pe post de cerneală ca să scrie documente care sunt acum păstrate în arhivele din Popayan. Cerneala semințelor de avocado a fost folosită și pentru scrierea pe textilele din bumbac și din in.

11 beneficii pentru sănătate ale consumului de semințe de avocado:

  1. Sâmburele de avocado este o sursă bogată de antioxidanți
    În anul 2003, Universitatea Națională din Singapore a efectuat un studiu pentru a observa conținutul de antioxidanți din semințele de avocado și s-a descoperit că acestea conțin cu 70% mai multe substanțe antioxidante decât fructul în sine. Consumul lor regulat poate ajuta la prevenirea apariției stresului oxidativ.
  2. Ajută la prevenirea cancerului
    În aprilie 2015, oamenii de știință de la Universitatea Waterloo și medicii de la Spitalul Mount Sinai din Canada s-au unit cu cercetătorii de la Universitatea Perugia din Italia pentru a studia efectul diferiților compuși netestați asupra celulelor canceroase AML, iar substanțele din sâmburele de avocado s-au dovedit a fi cele mai eficiente.
  3. Vindecă tulburările digestive
    Sud-americanii folosesc de ani de zile pudra din semințe de avocado pentru a trata afecțiuni digestive precum ulcerul, constipația și diareea. Acest sâmbure conține fibre solubile și compuși antiinflamatori puternici care ajută la reducerea flatulenței și balonării.
  4. Ajută la scăderea colesterolului și la prevenirea bolilor de inimă
    Medicul nutriționist Tom Wu a confirmat că semințele de avocado oferă unele dintre cele mai intense cantități de fibre solubile care scad colesterolul și ajută sistemul cardiovascular. Astfel, sunt prevenite insuficiența cardiacă și accidentul vascular cerebral. De asemenea, ajută la scăderea nivelului de colesterol rău și conțin acizi grași esențiali care ajută la creșterea nivelului de colesterol bun, ceea ce duce la restabilirea unui echilibru în organism.
  5. Ajută la prevenirea poftei de mâncare între mese
    Acest aliment dă senzația de sațietate pentru mai mult timp, ceea ce înseamnă că reduce pofta de mâncare dintre mesele principale ale zilei și poate fi un bun aliat în dietele de slăbire. Mai ajută la eliminarea excesului de toxine, îmbunătățește absorbția nutrienților și stimulează metabolismul.
  6. Ajută echilibrarea nivelului de zahăr din sânge
    O alimentație săracă în zahăr contribuie la prevenirea apariției diabetului zaharat. Semințele de avocado sunt ideale în orice dietă deoarece o sursă bogată în fibre ajută la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge.
  7. Reduce inflamația
    Acest sâmbure conține și compuși antiinflamatori puternici, care reduc riscul de apariție a inflamației cronice. Cu ajutorul acestor substanțe se țin la distanță și alte boli precum artrita, hipertensiunea și chiar Alzheimerul.
  8. Îmbunătățește aspectul pielii
    Antioxidanții pe care îi conțin semințele de avocado sunt de mare ajutor în lupa cu semnele de îmbătrânire. Un consum regulat ajută la prevenirea ridurilor, precum și la refacerea țesuturilor pielii afectate de factori externi cum ar fi razele UV și poluarea.
  9. Ameliorează infecțiile fungice
    Cercetătorii brazilieni au descoperit în 2009 că extractul de semințe de avocado a ajutat la inhibarea agenților patogeni precum bacteriile fungice și candida. Astfel, concluzia celor de la Societatea Braziliană de Medicină a fost că avocado poate fi consumat integral pentru mai multe beneficii. În plus, consumul sâmburilor contribuie și la restabilirea echilibrului bacteriilor bune din tractul digestiv.
  10. Este o sursă excelentă de potasiu
    Societatea de Avocado din California a dezvăluit faptul că sâmburii de avocado sunt o sursă bogată de potasiu, iar această substanță este benefică pentru eliminarea excesului de toxine și de lichide din organism, precum și pentru reducerea crampelor musculare.
  11. Poate fi folosit pe post de colorant alimentar natural
    Pudra obținută din pisarea sâmburelui de avocado poate fi amestecată cu câteva picături de apă și astfel se formează o substanță portocalie care poate colora și alte preparate precum crema sau blaturile prăjiturilor.

Iată cum poți include sâmburele de avocado în alimentația ta

Sâmburele de avocado nu este atât de puternic pe cât pare și se taie cu ușurință în sferturi. Mai întâi se îndepărtează coaja închisă la culoare și se lasă câteva zile la uscat, apoi îl poți pune într-un blender sau într-o râșniță pentru a face o pudră ușor amăruie. La final, o poți adăuga în sosuri, supe și smoothie-uri. Ai gijă să folosești însă un blender de mare putere.

Acum că ai aflat ce bun este sâmburele de avocado, o să îl incluzi în alimentația ta? Gustul lui amar nu se va mai simți dacă îl incluzi în combinații delicioase.

Citește și: Ce este uleiul de argan și ce beneficii are pentru sănătatea ta

Surse articol: SurfguardcrSmarticularDraxe

Surse foto: Pexels

Articolul urmator
Dr Mihail Pautov te învață: ce să NU faci dacă vrei să slăbești
Dr Mihail Pautov te învață: ce să NU faci dacă vrei să slăbești
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?
Incepe quiz
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - diete si slabire

    1. Dieta 30-30-30: ce este si de ce a devenit populară pe Tik Tok (492 vizite)