La început, mi-am dorit să fiu o mamă PERFECTĂ. Și nu voi uita niciodată prima dată când mi-am pierdut cumpătul și am țipat. Micuțul meu s-a oprit și s-a uitat la mine uimit...Apoi am plâns, desigur. Ce fel de mamă strigă la un preșcolar?
Am simțit că am eșuat. Eșuam ÎNTOTDEAUNA, chiar și înainte să îmi dau seama. Am uitat lucruri, am pierdut lucruri, am uitat cina pe foc și am ars-o. Sau am întârziat. Din nou și din nou. Apoi am avut MAI MULȚI copii, așa că am eșuat din ce în ce mai mult. Nu am semnat un act important, am ratat să răspund la un e-mail, am greșit ora pentru antrenamentul de fotbal. Din nou...
Sursa foto: Facebook
Au trecut 16 ani și eu tot eșuez, așa se pare! Încă uit lucruri, pierd obiecte, întârzii la întâlniri. Înțeleg lucruri greșit tot timpul, confund încontinuu și, chiar dacă mă rog pentru răbdare în fiecare zi, îmi pierd calmul. Des.
Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi o mamă care țipă uneori, dar o fac. Poate mai mult decât recunosc. Uneori îmi dau ochii peste cap, sunt sarcastică, ma enervez, îi dau adolescentului meu răspunsuri prostești sau nepotrivite. Oftez din greu și spun „Daaa… Te voi legăna până adormi!”, când tot ce vreau e ca preșcolarul meu să meargă deja la culcare, singur. Fac multe încurcături. MULTE. Este adevarat. Se pare că nu sunt perfectă. Nici măcar nu sunt aproape de a fi perfectă.
Dar învăț să văd BINELE din toate aceste eșecuri
Le fac prânzul pentru școală, semnez hârtiile importante și îi sărut pe frunte înainte să-i trimit la școală. Mă implic în jocuri de societate la masă sau ne ghemuim toți pe canapea. Cumpăr tratamente speciale din magazin și particip la cine zgomotoase în jurul mesei, în încercarea mea de a analiza lucrurile bune și rele din acea zi. Fac prăjituri pentru zilele de naștere, organizez excursii și încerc să par interesată la (aproape) toate replicile de genul: „Hei, mamă! Uită-te la asta!”
Sursa foto: Facebook
Apoi le citesc povești de „noapte bună” și îi mângâi, după spun rugăciuni, în fiecare seară, înainte de culcare. Zi de zi fac asta pentru ei, mă rog pentru ei, îi înveselesc și sunt acolo pentru ei. Încă încerc.
Și ÎI IUBESC din toată inima!
Da. La început, am vrut să fiu o mamă perfectă, dar s-a dovedit că sunt o mamă BUNĂ și că sunt UMANĂ. Și sunt o femeie obișnuită, până la urmă. Deci, în loc de o poveste perfectă, sper că într-o zi, copiii mei vor spune această poveste:
„Mama noastră a greșit mult, și-a pierdut cumpătul, uneori spunea cuvinte la întâmplare, ba chiar uita lucruri sau le pierdea. Era o bucătăreasă mediocră și casa noastră era adesea dezordonată. Dar își cerea scuze rapid, ierta ușor și în fiecare zi era mândră că este mama noastră. Ea era acolo pentru noi și își dădea silința, a continuat mereu să încerce. Casa noastră era plină de distracție și de râsete. Ea nu era perfectă... era obișnuită. Dar nu ne-am îndoit nicio clipă de IUBIREA ei extraordinară.”
View this post on Instagram
Acest fragment îi aparține scriitoarei Mikala Albertson, mamă a cinci copii, care a transpus în scris experiența ei de viață.
Citește și: De ce mama mea este o mamă adevărată, chiar dacă nu ea m-a născut
Sursă articol: Herviewfromhome
Sursa foto principală: Facebook
Urmareste-ne pe Google News
