Viața lui Stephan Pelger și lupta cu depresia: „Sufăr de depresie de la 10 ani...”

Viața lui Stephan Pelger și lupta cu depresia: „Sufăr de depresie de la 10 ani...”
Ramona Jurubita

Stephan Pelger a fost, este și va rămâne un nume sonor în lumea modei și, mai ales, în spațiul monden din România. Designerul vestimentar a reușit să îmbrace o mulțime de celebrități, care s-au declarat imediat cucerite de creațiile sale.

Dar cine a fost, cu adevărat, Stephan Pelger și ce drame se ascundeau în spatele zâmbetului pe care îl afișa mereu în fotografii? Ultimii ani din viața sa au fost cumpliți, așa cum a recunoscut chiar el în câteva interviuri. Se pare că s-a luptat cu depresia, cu insomnii chinuitoare și cu multe gânduri negre care, într-un final, au pus stăpânire pe mintea sa.

Celebrul designer român a fost găsit fără suflare, la numai 43 de ani, în atelierul său din București, pe 8 iunie 2023, după ce ar fi decis să își pună capăt zilelor prin spânzurare.

Vrei să afli povestea vieții lui? În galeria foto găsești cele mai importante episoade ale existenței sale pe acest pământ, de la clipa în care a fost adoptat și până la momentul în care a publicat ultima imagine pe rețelele sociale.

Nu și-a dorit niciodată să își cunoască părinții biologici Vezi galeria foto » Traiul în orfelinat a fost prima traumă a vieții lui Mulți nu au crezut în visul lui

Surse foto: Facebook, FacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookInstagram

Surse articol: GandulLibertateaEvzLibertateaSpynewsKfeteleWowbizAntena3SpynewsGandulFanatikYoutubeFanatikCancan

Articolul urmator
Reacția vedetelor după moartea lui Stephan Pelger. "Mintea lui fantastică era prea plină de idei care așteptau să prindă viață"
Reacția vedetelor după moartea lui Stephan Pelger. "Mintea lui fantastică era prea plină de idei care așteptau să prindă viață"
Test de depresie: cat de mult esti afectata in viata de zi cu zi?
Incepe quiz
Test de depresie: cat de mult esti afectata in viata de zi cu zi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.