O adolescentă nevăzătoare și țintuită într-un scaun cu rotile a reușit performanțe uluitoare la BAC! Da, se poate!

O adolescentă nevăzătoare și țintuită într-un scaun cu rotile a reușit performanțe uluitoare la BAC! Da, se poate!

Ramona Jurubita

Povestea unei tinere din Hulubești, Dâmbovița, poate impresiona pe oricine până la lacrmi! Alexandra Marghioala este nevăzătoare din naștere și captivă într-un scaun cu rotile. Nu se poate deplasa singură, nu poate citi și nu poate scrie ca o persoană de vârsta ei, dar aceste piedici nu au fost suficient de puternice pentru a o ține departe de școală.

Absolventa Colegiului Național „Vladimir Streinu” din Găești a susținut anul acesta Bacalaureatul și s-a descurcat de minune la toate cele trei probe scrise, obținând o medie bună. Cu 8,65 la Bacalaureat, Alexandra Marghioala a demonstrat că ambiția și determinarea pot ajuta pe oricine să răzbească în viață, în ciuda problemelor pe care le are.

Deși notele obținute la examenul maturității au fost mari, tânăra și-ar fi dorit mai mult și s-a arătat dezamăgită de rezultatele finale. Primele note au fost: 7,80 la Limba și literatura română, 9,75 la Istorie și 7,45 la Psihologie, iar media inițială era 8,33. După ce a făcut contestație, a reușit să ajungă la media 8,65.

„Mi-a părut cam rău că nu am luat mai mult la română și la psihologie. Vorbesc despre orice temă foarte mult. Mă așteptam să iau mai mult. M-am înscris la Psihologie la Pitești și la Istorie la Târgoviște. Am ales un loc de CES la Psihologie. A fost grea perioada din liceu, dar am muncit mult. Mă ajută părinții, care îmi citesc foarte mult.”, a declarat proaspăta absolventă pentru România TV.

Alexandra Marghioala are o nemulțumire legată de sistemul de corectare de la BAC și crede că unii profesori nu corectează așa cum ar trebui să o facă. Iată ce a mai spus pentru sursa menționată anterior:

„Am rămas surprinsă de media mică la Limba și Literatura Română unde susțin în continuare că meritam mai mult, însă nu am cum demonstra. Tatăl meu a trimis mesaj pe messenger doamnei ministru Ligia Deca, însă aceasta după ce a citit mesajul l-a blocat. De asemenea, a făcut demersuri referitor la punctaj, scris, știind de aceste probleme de la capacitate din 2019. A discutat cu dl. secretar de stat Ionel-Florian Lixandru care a menționat că voi fi tratată ca un copil normal. Cum? Cu note date de profesori corectori care nu corectează în barem, care nu citesc lucrările, posibil să se orienteze după numărul de pagini scrise?”

Alexandra Marghioala îmbrăcată într-o bluză cu flori, stând în scaunul ei cu rotile

Dezamăgirea fetei este mare, tocmai pentru că eforturile sale au fost mari. În toți anii de școală, a luptat enorm pentru a ține pasul cu restul colegilor, iar părinții i-au fost sprijin și au ajutat-o cum au putut. Pentru că nu putea citi, mama și tata i-au repetat de nenumărate ori fiecare lecție, până când a reușit să rețină informațiile de care avea nevoie. Bineînțeles, performanța ei nu ar fi existat dacă nu primea și sprijinul cadrelor didactice, care au înțeles că nu poate lua notițe și i-au explicat totul pe îndelete.

„Fiind nevăzătoare a trebuit ca părinții să îmi citească ziua și noaptea, ore întregi, lecțiile la toate materiile, la materiile la care am susținut Bacalaureatul, profesorii să îmi explice totul. Toate romanele la Română și lecțiile de Istorie le ascult audio, zi și noapte, pentru a putea reuși. Consider că la sfârșitul celor 12 ani, profesorii corectori nu și-au făcut treaba, și-au bătut joc de munca mea, a părinților, profesorilor, a colegilor mei. Dacă nu sunt în stare să corecteze să nu mai participe în comisii.”, a mai declarat absolventa pentru România TV.

Ambiția și dorința ei de a evolua pot fi modele demne de urmat de toți tinerii care se află la un pas de Bacalaureat. Dacă ea a reușit să învingă toate problemele și să învețe ca un copil perfect normal, oricine poate obține măcar o notă de trecere. Situația familiei sale este una extrem de complicată, mai ales că și al doilea copil născut, tot o fetiță, are aceleași probleme. Părinții trebuie să repete același proces de învățare și să îi dedice și ei mare parte din timpul lor.

Viața bate filmul! O mamă a absolvit facultatea de medicină din Iași alături de fiul ei

Surse foto: FacebookFreepikFacebook, Facebook

Surse articol: RomaniatvAdevarulZiareonline24

Articolul urmator
O adolescentă a ajuns la spitalul din Vaslui acuzând dureri menstruale. Presată, a recunoscut că a născut în secret și a aruncat bebelușul în haznaua din curte
O adolescentă a ajuns la spitalul din Vaslui acuzând dureri menstruale. Presată, a recunoscut că a născut în secret și a aruncat bebelușul în haznaua din curte
Cât de rebelă ai fost în adolescență?
Incepe quiz
Cât de rebelă ai fost în adolescență?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.