Eficiență și răsfăț pentru simțuri! Iată ce poți include în rutina zilnică de îngrijire

Eficiență și răsfăț pentru simțuri! Iată ce poți include în rutina zilnică de îngrijire

Redactor Andreea Baluteanu

Obișnuim să împărțim produsele de îngrijire zilnică în două categorii: cele care dau randament, hidratând, curățând și rezolvând și probleme specifice, și cele care miros frumos, au texturi și formule senzoriale și pe care ne face mare plăcere să le folosim. Nu e așa că și tu te încadrezi în această categorie, cea care nu crede că poate exista ceva „la mijloc”, care să întrunească ce e mai bun din ambele lumi?

Și totuși, se poate! Am descoperit produsele care îmbină eficiența în îngrijire și care ne răsfață în același timp simțurile! Iată despre ce e vorba!

Și eficacitate, și plăcere senzorială: 3 geluri de duș de introdus în rutina zilnică

În complicata lume în care trăim, în care parcă nu mai avem loc și timp pentru noi, suntem zilnic acaparate de task-uri. Pe lângă deja banalele sarcini cu termen limită la muncă (unde s-au dus proiectele la care lucram cu entuziasm și pe care nu eram „disperate” să le terminăm?), avem o mie de alte obiective personale sau profesionale. Ne dorim să avansăm, să atingem culmile carierei în vreme ce lucrăm la dezvoltarea psihică, intelectuală sau spirituală. Trebuie să ne facem timp să medităm, să ne rugăm, să ținem un jurnal al recunoștinței și să arătăm impecabil în tot acest răstimp. Dacă mai avem și copii, ecuația se complică și devine cât de curând matematic imposibilă, dar omenește obligatorie.

Așa se face că până și dușul zilnic, o sursă de revitalizare și de plăcere, un mic răsfăț, a devenit tot un automatism. Nu te putem împiedica să te gândești la îndatoririle tale și la planul zilei atunci când lași apa să curgă pe tine, dar îți putem prezenta produsele care îți pot trezi simțurile și, prin urmare, și conștiința. Miros atât de exotic și de delicios, au o formulă inspirată de natură, ca un fel de „vacanță instant”, așa că te vor ajuta să rămâi prezentă și în cele mai aglomerate perioade.

Fă cunoștință cu gama de geluri de duș LUX Botanicals, un brand de îngrijire inspirat de natură, cu formule senzoriale care îmbină eficiența cu răsfățul pentru simțuri, transformând fiecare duș într-o experiență exotică. Fie că e vorba de dușul de dimineață, scurt și revitalizant, de cel de după sală, o necesitate, de cel de seară, ce încheie o zi obositoare, sau de pauza de răsfăț în care ai timp și de un masaj sau de o exfoliere, LUX Botanicals îmbogățește rutina ta zilnică cu parfumuri magice și cu texturi ademenitoare.

gel e dus

Nu mai rămâne decât să alegi ce „suflu” vrei să aduci zilei (sau serii) tale!

Te-ai teleporta instant din baia ta în cea mai apropiată destinație exotică? Visezi să îți bei cafeaua într-o grădină proaspătă, unde să te umpli de energie respirând miresmele îmbătătoare? Atunci alege gelul de duș Lux Botanicals, cu parfum de frezie și arbore de ceai și „suflu” exotic. Ți-am spus că această gamă de geluri de duș pune accentul pe parfumuri, așa că avem inclusiv un profil aromatic al produsului, sofisticat, citric, însorit și proaspăt. Bonus: gelul de duș e îmbogățit cu uleiuri esențiale pentru înfrumusețare provenite din natură și are o textură atât de catifelată, ce răfață pielea. Vei emana un parfum subtil, pe care îl poți trage în piept de câte ori simți nevoia să evadezi din stresul cotidian.

Simți că ești cu energia la pământ și nu mai știi ce să faci ca să îți încarci bateriile? Combină eficiența cu răsfățul folosind gelul de duș LUX Botanicals cu pasărea paradisului și ulei de măceșe, care aduce un „suflu” revigorant! Vei asocia capacitatea de întinerire a pielii și de intensificare a luminozității cu aroma ispititoare de ulei de măceșe și pasărea paradisului. De data aceasta, dușul zilnic se transformă într-o plimbare pe sub soarele de la Tropice, cu tălpile mângâiate de atingerea catifelată a ierbii și sufletul îmbătat de atâta frumusețe. Închide ochii și lasă-te purtată de notele exotice în acest tărâm divin. Poate că dușul o să dureze mai mult, dar va merita! Nu lipsesc, firește, nici uleiurile esențiale provenite din natură! Profilul aromatic al acestui produs este acvatic, delicat, feminin.

Dorești un „suflu” proaspăt și delicios, un gel de duș care să alunece pe piele în timp ce „îți lasă gura apă”? Ești invitată în teritoriile scăldate în soare ale zonelor subtropicale, acolo unde gelul de duș LUX Botanicals cu ylang-ylang și ulei de neroli se simte ca acasă. Cu profilul său aromatic citric, dulce și delicat, te va face să te simți de parcă te-ai îmbăia intr-o livadă de portocali. Ce senzație minunată de prospețime și răcoare! O să te simți lipsită de griji și fericită, combinând formula ce împrospătează pielea, oferindu-i luminozitate, cu uleiuri esențiale provenite din natură, și aroma spumoasă și delicioasă. Te mai miri că acest produs a fost caracterizat drept combinația ideală dintre frumusețe și strălucire?

Beneficii ale gamei de geluri de duș LUX Botanicals

Miros sublim, aduc note exotice dușului tău și un parfum inspirat de natură care te transportă automat în atmosfera de vacanță: gelurile de duș LUX Botanicals sunt exact ce ne trebuia în rutina noastră zilnică!

Iată ce super beneficii au!

  • 94% ingrediente de origine naturală (restul de 6% sunt ingrediente care asigură calitatea produsului)
  • Fără coloranți
  • Cu extracte 100% naturale
  • Parfum din ingrediente din surse naturale
  • Recipient 100% reciclabil (informează-te asupra condițiilor de reciclare din zona ta; după caz, poate fi nevoie să dezlipești eticheta și/sau să îndepărtezi pompița/capacul.
  • Testat dermatologic

Vrei și eficiență, și răsfăț pentru simțuri? Nu mai trebuie să alegi și nici să mai faci rabat cu gelurile de duș LUX Botanicals. Sunt inspirate de natură și transformă fiecare duș într-o experiență, ajutându-te să fii prezentă, implicată, fericită și liberă!

„Clătește-ți” ochii și cu pagina de Facebook a brandului!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Energie, voie bună și parfumul exotic al naturii. Află cum le poți obține
Energie, voie bună și parfumul exotic al naturii. Află cum le poți obține
Afla ce ritual de ingrijire a parului ti se potriveste!
Incepe quiz
Afla ce ritual de ingrijire a parului ti se potriveste!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.