Horoscop
Înapoi la

Horoscopul săptămâni 8-14 noiembrie: între vis și realitate, zodiile onorează cele mai nobile sentimente și cele mai sacre relații

Horoscopul săptămâni 8-14 noiembrie: între vis și realitate, zodiile onorează cele mai nobile sentimente și cele mai sacre relații

Redactor Andreea Baluteanu

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

După un început de lună plin de mișcări planetare însemnate, avem parte de o perioadă de pauză odată cu horoscopul săptămânii 8-14 noiembrie. Nu spunem că nu se va întâmpla nimic semnificativ, doar că ne bucurăm de o etapă de pace, în care ne putem concentra mai mult pe latura spirituală și pe intimitate.

Află din rândurile de mai jos ce îți aduce horoscopul săptămânii 8-14 noiembrie!

Află și ce îți rezervă horoscopul dragostei în această săptămână!

Horoscopul săptămâni 8-14 noiembrie: ce mișcări planetare sunt cele mai relevante

Unul dintre cele mai importante momente ale săptămâni 8-14 noiembrie are loc exact în prima zi a perioadei, pe data de 8. Pallas își reia mișcarea directă în zodia Pești, așa că vom fi mult mai interesate să ne afirmăm spiritualitatea și să ne cultivăm creativitatea. Nu ezita nici să fii mai atentă la vise, să le notezi și chiar să le interpretezi fiindcă se vor dovedi mai revelatoare ca oricând.

desen cu regina cu aripi si coroana

Următoarea mișcare planetară a săptămânii se desfășoară pe 14 noiembrie, atunci când Juno intră în Capricorn. Asteroidul mariajelor și semnul maturității și responsabilității fac o pereche excelentă împreună, așa că angajamentele devin mai serioase ca oricând, iar relațiile care încep sau care sunt oficializate acum vor fi unele de cursă lungă.

Horoscopul săptămâni 8-14 noiembrie: ce se anunță în funcție de zodie

Berbec. Nu e câtuși de puțin o săptămână în care să te contrazici cu ceilalți; dimpotrivă, e mai bine să renunți la dorințele tale pentru a face câteva compromisuri. Cât de curând se vor împlini și necesitățile tale. Pe de altă parte, evită să aduci și problemele de la muncă în relație, și vor fi multe: deși nu vrei, comiți o greșeală care te poate costa și care îți aduce critici din partea șefului tău. Încearcă să treci peste acest stres prin plimbări lungi prin parc sau chiar vacanțe scurte: să stai la aer liber îți va face bine din toate punctele de vedere.

Taur. Se anunță o săptămână în care accentul va fi pus pe viața sentimentală, cu bune și cu rele. Apar câteva tensiuni în prima parte a perioadei, dar le vei depăși concentrându-te pe nevoile iubitului tău. Fă ceva nemaivăzut în weekend: dacă ești într-o relație, participă la un eveniment inedit, dacă ești singură, flirtează cu un tip hot și atât de diferit de tine. În carieră există surse de neînțelegere, dar pe de altă parte câștigi bani buni fără să faci eforturi prea mari. Nu ai nici cheltuieli majore, așa că poți pune ceva deoparte acum. Folosește timpul rămas liber ca să meditezi!

femeie care mediteaza cu spatele pe pietre pe un rau

Gemeni. Un oaspete neanunțat, cel mai probabil un membru al familiei pe care nu l-ai mai văzut de mult, te scoate din sărite în această săptămână. Nu numai că îți compromiți bugetul fiindcă ești nevoită să îl întreții, dar te confrunți și cu surse de stres și de tensiune din cauza sa. Mai mult, prezența acestui om poate cauza și tulburări în relație; ai impresia că orice ocazie e bună pentru a-ți vărsa nervii pe iubit, iar el nu te înțelege câtuși de puțin. Măcar cu sănătatea stai bine, dar numai dacă vei sta deoparte și vei încerca să înțelegi ce anume nu a funcționat într-o practică de wellness pe care o abordaseși.

Rac. Se anunță o perioadă magică pentru iubire și, cu tot interesul pe care îl acordă astrele relațiilor tale, nici nu e de mirare că se întâmplă așa. Dacă ești single ai șanse să atragi un interes amoros cu care te vei simți compatibilă pe toate planurile, dar flirtul se va dovedi ispititor și dacă te afli într-o relație, aprinzând scânteia dintre voi. E minunată și un pic de gelozie acum. În carieră ai de depășit niște obstacole însemnate, dar e bine că ai parte de toată susținerea șefilor și a colegilor. Nu uita să le fii recunoscătoare și să le arăți prețuirea ta. Analizează situația financiară și fii atentă mai ales unde se duc banii tăi acum.

Leu. Ambiția ta strălucește puternic în această săptămână, dar, spre deosebire de alte dăți, vei avea mai degrabă de suferit. Colegii observă că nu te interesează decât propriul bine și că nu îți pasă de echipă și te vor trata ca pe o străină. Ar fi mai bine să folosești toată energia în exces pentru un obiectiv personal. Nu o transfera însă nici în relație pentru că iubitul se va simți intimidat de pasiunea ta excesivă. Cel mai bine te înțelegi cu membrii familiei acum, cu care comunici și alături de care trăiești momente atât de plăcute.

Fecioară. În prima parte a săptămânii accentul e pus mai ales pe viața ta profesională. Dacă ai lucrat intens și pe cont propriu la un proiect de anvergură acum vei găsi și în afară susținerea de care ai nevoie pentru a-l duce la desăvârșire. Apoi ești mai degrabă interesată de viața de familie. Poți constata că copiii sau rudele mai tinere nu acordă interes studiului și vei fi nevoită să aplici reguli mai stricte ca să schimbi ceva în acest sens. În a doua parte a săptămânii simți că ai pierdut elanul de la job, dar e normal să fie așa. Acum timpul trebuie dedicat introspecției și ascultării vocii interioare. Cu sănătatea nu stai bine deloc.

Balanță. Abilitățile tale de mediere sau de negociere sunt mai prețuite ca niciodată acum. Reușești să te descurci de minune chiar și în cele mai dificile situații și poziții și ai o capacitate de adaptabilitate cu adevărat impresionantă. Dacă ești într-o relație, vei simți că te apropii de cel iubit mai mult ca niciodată și că legătura voastră este sacră. Fii atentă la alimentația ta și fă cât mai mult sport în aer liber ca să scapi de tensiunea mentală inerentă unei persoane care lucrează atât de mult. E musai să ai grijă de tine acum și să fii tu cea care depune eforturile fiindcă norocul nu e de partea ta.

Citește și: 3 zodii care vor începe o aventură amoroasă în noiembrie, din dorința de a simți fiorii unei relații interzise care sfidează toate regulile

Scorpion. Nu te teme să îți asumi provocări de orice natură în această săptămână: cu cât sunt mai terifiante, cu atât mai bine. Pe plan profesional șefii tăi vor aprecia că ești atât de curajoasă și că te înhami inclusiv la acele proiecte pe care toată lumea le refuză. Nu vor întârzia nici recompensele, majoritar bănești. Însă ai grijă să nu superi pe cineva cu pretențiile tale salariale, ca să nu îți atragi invidia colegilor. O schimbare din familie va provoca emoții puternice, pozitive, dar vine și vestea bolii unei rude care te întristează și îți provoacă suferință. Fii atentă la comportamentul din relație fiindcă poate părea prea agresiv.

maini ale unor membri ai familiei care se tin una de alta

Săgetător. Dacă ai de luat o decizie grea din punct de vedere profesional, bazează-te pe intuiția și pe emoțiile tale. Sunt mult mai concludente în această săptămână decât logica. În relație fii cât se poate de onestă cu privire la dorințele și intențiile tale; e de asemenea un moment bun să mărturisești partenerului un adevăr dureros sau stânjenitor. Dacă ai suferit de o boală sau de o problemă de sănătate, sunt șanse mari să scapi de ea pentru totdeauna grație eforturilor medicului tău. Prețuiește-le! Nu te sfii să cheltui cât e nevoie ca să faci un eveniment de familie cât mai fastuos cu putință!

Capricorn. Se anunță o săptămână în cea mai mare parte plină de beneficii. Pregătește-te pentru ceva cu adevărat măreț în carieră: acum pui bazele sale, terminând un proiect care ți-a dat multe bătăi de cap sau apucându-te de o sarcină nouă. Dacă simți nevoia să fii mai răsfățată pe plan sentimental, cere și ți se va da: iubitul habar nu are că ai impresia că s-a înstrăinat de tine. În a doua parte a săptămânii vei cugeta la modalitățile de a întări o relație cu o rudă sau cu un amic. Caută să ai mai multă încredere în această persoană și chiar colaborează cu ea. Îți va face bine pe mai multe planuri.

Vărsător. Ai idei minunate în legătură cu o schimbare sau un proiect profesional, dar ia în calcul că de la intenție la faptă e drum lung. Nu le permite celorlalți să te provoace, mai ales că nu vor exista prea mulți susținători ai inițiativei tale. Pe de altă parte, ia în calcul faptul că și tu trebuie să dai dovadă de precauție. Relația cu iubitul e în schimb fabuloasă și te poți aștepta la o surpriză mai mult decât plăcută din partea sa. Deși te frămânți mult în această săptămână, stai ideal cu sănătatea. Nu te culca însă pe o ureche și adoptă o schimbare în obiceiurile tale. Mai întâi discută cu un specialist despre beneficiile sale și apoi întreabă-ți și intuiția!

Pești. Prin oricâte obstacole și dificultăți ai trece în viața profesională - și nu vor fi puține deloc – vei reuși să izbândești în principal pentru că ești hotărâtă și încrezătoare. Nu ar fi de mirare nici să ți se ofere un post de lider datorită acestor calități pe care le dovedești cu prisosință. Armonia e regină în relația ta: demult nu te-ai mai simțit atât de împăcată și de liniștită în viața amoroasă. Dacă au existat discuții în contradictoriu sau neînțelegeri în familia ta în această săptămână dispar ca și cum nici nu ar fi existat, ceea ce te face să te simți și mai relaxată, și mai sigură pe tine.

Horoscopul săptămânii 8-14 noiembrie aduce o aplecare spre relații și angajamente serioase, ceea ce va imprima numai sentimente bune și emoții pozitive zodiilor.

Surse: astrosage.com, astroyod.com, sunsigns.com

Surse foto: iStock, Pixabay

Articolul urmator
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.