Femeia modernă. Rafinament, putere și adaptabilitate

Femeia modernă. Rafinament, putere și adaptabilitate

Redactor Andreea Baluteanu

Nu e ușor să fii femeie modernă, nu? Pare că provocările noastre se adună zi de zi, amenințând să se aglomereze într-un „munte de îndatoriri” ce va sfârși prin a se dărâma asupra noastră, strivindu-ne și asfixiindu-ne cu povara responsabilităților și a așteptărilor.

Business woman cu rezultate (și eventual și cu o afacere personală), mamă caldă și răbdătoare (și eventual cu minim 2 copii), soție dedicată (și eventuală plecată în vacanțe numai cu partenerul și cel puțin la un date săptămânal), femeie frumoasă și împlinită, fiică dedicată, prietenă loială și atentă și rudă, colegă și cunoștință amabilă și mereu cu zâmbetul pe buze.

Nu spunem că de la bărbați nu se așteaptă multe, dar uite cât de consistent e acest paragraf în care am enumerat rolurile pe care societatea se așteaptă să le îndeplinim. Nici măcar nu am adus vorba despre sarcini.

Respiră adânc: scopul nostru nu este să te stresăm cu o recapitulare a ceea ce știi deja că e musai să faci. Nici nu îți sugerăm să renunți la vreun rol, mai ales că știm că toate te definesc (sau nu), dar nici prin cap nu ne trece să te încurajăm să rămâi pe poziții și să dai mai mult.

Ce ne dorim e să te susținem ❤️! Dacă ai simțit vreodată că un „pocinog” altfel drăguț și amuzant al copilului tău te-a adus la capătul răbdării, că o cută pe cămașa ta albă e un capăt de țară sau că faptul că te-ai răstit la partenerul tău de dimineață va însemna sfârșitul relației și al vieții tale amoroase, înseamnă că ai căzut și tu într-una dintre cele mai periculoase curse, a perfecțiunii și a eternei dedicări feminine.

Avem noi însă un ghid dedicat care te va sustrage din această capcană ca să devii femeia rafinată, puternică și adaptabilă care ți-e menit să fii! Vezi despre ce e vorba!

Despre echilibrul interior și o casă liniștită într-o lume a haosului cu Andrada Faina

Mamă, mentor în parenting conștient și feminitate conștientă și antreprenor de profesie de aproape 9 ani, Andrada Faina este exact vocea de care aveam nevoie în viețile noastre agitate. N-o să te mințim, atunci când ne-a povestit cu sensibilitate și inteligență că femeia modernă e „o forță în mișcare, plină de viziune, inspirație și pasiune”, „o călătoare pe un drum al auto-descoperirii, navigând cu grație printre multiplele roluri pe care le îmbracă în fiecare zi”, „arhitecta propriei identități, jonglând cu multiple roluri precum cariera profesională, maternitatea, relația de cuplu și așa mai departe” și „un echilibru delicat între a fi lider în lumea profesională și a oferi căldură și susținere în nucleul familial” ne-am speriat puțin, fiindcă părea prea frumos, prea-prea, prea mult ca să mai putem duce.

Dar, deși acceptă că a fi o femeie modernă nu e o doar o sarcină, e o adevărată artă, ce necesită capacitate de adaptare, energie și eficiență incredibile, specialistul a devenit curând pentru noi o voce a calmului în haos datorită tonului cald și sfaturilor înțelepte. Ne place că a vorbit nu numai despre îndatoriri, ci și despre feminitate acceptată și îmbrățișată cu autenticitate, despre trai conștient, cu intenție, despre îngrijire de sine ca investiție în sănătatea mentală și emoțională, despre răsfăț și prioritizarea reflecției și odihnei.

Cu alte cuvinte, mentorul în parenting face mai mult decât să te învețe să fii o mamă mai bună, mai calmă și mai blândă sau o femeie împlinită, ea îți reamintește că e musai să iei o pauză și să ai grijă de sine ca să poți avea grijă de ceilalți.

Sună OK, ba nu, sună ideal, dar... cum?

andrada faina imbracata in camasa alba si pantaloni negri pe un perete maro ca fundal

Aplicația Equilibria, sprijinul femeilor și mamelor de azi

Iubim aplicațiile pentru că, să fim sincere, ne fac viața mai simplă și mai frumoasă. De la a chema un Uber până la a ne cumpăra haine de la magazinul preferat sau a ne delecta pe social media, aplicațiile ne ușurează existența.

Azi îți recomandăm aplicația Andradei Faina, Equilibria, care poate fi motorul de care aveai nevoie ca să pornești atât de necesarele schimbări în viața ta, fie că ești mamă sau nu.

Destul cu vorbele, ce conține? Le luăm pe rând, mai jos!

Resurse Valoroase: cursurile de feminitate și de parenting conștient. 

Acestea sunt structurate în Equilibria FREE (arta de a fi mamă și limbajele iubirii), conținând 18 cursuri, în Equilibria PREMIUM (include sfaturi de parenting conștient și eficient și periodic informații noi) cu 67 de cursuri și în WELLNESS (oaza ta de echilibru), cu 24 de cursuri.

Exerciții Interactive

Adorăm exercițiile fiindcă par un fel de joacă, trezind la viață copilul interior, dar în același timp ne ajută să ne regăsim mai autentice și mai echilibrate, în călătoria sinelui.

Meditații și Afirmații

E dovedit științific că meditația poate să realizeze modificări anatomice ale creierului. Faptul că ești mămică nu înseamnă că nu poți găsi măcar 5 minute ca să îți golești mintea de gânduri. Liniștea și introspecția sunt neprețuite pentru deprinderea calmului existențial și pentru acel trai frumos și conștient care e scopul nostru pe această lume, iar afirmațiile zilnice (mantre) și meditațiile ghidate puse la dispoziție în această aplicație au rolul să îți îmbunătățească starea de bine și să îți redea claritatea mentală.

Suport în Parenting

Andrada Faina este mentor în parenting conștient, așa că excelează aici. Te ajută să navighezi printre provocările parentingului modern cu strategii eficiente și sfaturi practice astfel încât să ai o relație mai empatică și mai armonioasă cu copiii tăi.

Wellness și Îngrijire Personală

Recunoaștem că este secțiunea noastră preferată. O să descoperi aici un ghid pas cu pas care îți va revela puterea interioară și rezistența uimitoare inhibată de straturile de presiuni, anxietate și stres! Ești mai puternică decât credeai!

Cum accesezi această aplicație care, deși sună ca un clișeu, chiar îți poate schimba viața? Descărcând-o de pe website, din Google Play sau App Store.

La final, nu ne mai rămâne decât să îți spunem că Equilibria îți oferă instrumentele și susținerea necesară pentru a deveni o femeie modernă împlinită, cu o viață mai echilibrată și mai fericită. Fie că afli secrete ale comunicării, înțelegi mai bine limbajele iubirii sau tipologia ta de părinte, descoperi tehnici practice de relaxare sau te integrezi într-o comunitate numeroasă, unde te vei simți sprijinită și înțeleasă (aspecte atât de importante pentru o femeie), e clar că nu vei pleca cu mâna goală și te vei întoarce oricând cu plăcere.

Andrada Faina aduce bucurie și înțelegere în viețile femeilor și mamelor și prin Atelierele „Parenting cu Blândețe. Arta de a fi femeie și mamă”, nu numai prin aplicația Equilibria. Menționează că, simțindu-se copleșită după ce a devenit mamă și în urma unui atac de panică, a pornit într-o călătorie de accesare a armoniei interioare și de revelare a sinelui, dar nu și-a croit drum singură, ci cu metode descoperite după căutări și cercetări pe care e gata să ți le dezvăluie și ție.

Ascult-o cum discută cu căldură și calm despre provocările moderne și pe social media, pe conturile de Facebook, Instagram și TikTok, unde o vei găsi cu contul @andradafaina. 

Articolul urmator
7 afirmatii puternice pe care sa le rostesti pentru a-ti imbunatati viata in 2024
7 afirmatii puternice pe care sa le rostesti pentru a-ti imbunatati viata in 2024
Ce prințesă modernă ai fi?
Incepe quiz
Ce prințesă modernă ai fi?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.